Boli periarticulare ale genunchiului

Înapoi la Reumatologie Artroza: ce este, factori de risc şi simptome Artroza reprezintă o boală degenerativă a articulaţiilor care afectează predominant persoanele în vârstă şi este caracterizată prin alterarea integrităţii cartilajului articular, cu apariţia unei reacţii hipertrofice a osului subcondral scleroză şi formare de os osteofiteafectând şi structurile periarticulare ligamente, tendoane, muşchi, capsula.

Capsula articulară este o combinație complexă de fibre de colagen și elastină și țesut conjunctiv. Împreună, aceste țesuturi formează un fel de filtru, care are un număr imens de funcții diverse. Capsula articulară este pătrunsă de o rețea complexă de vase de sânge și terminații nervoase care asigură nutriția articulației, de furnizarea sângelui și funcția de semnalizare, adică trimit informații despre poziția sa către creier. Suprafețele articulare sunt suprafețe osoase netede care se conectează.

Artroza este cea mai frecventă boală cronică articulară, fiind o cauză importantă de dizabilitate fizică ce ocupă locul al doilea în cadrul bolilor cronice după afecţiunile ischemice cardiovasculare. Incidenţa artrozei creşte cu vârsta şi prezintă o frecvenţă mai mare la femei decât la bărbaţi.

Factori de risc Cei mai importanţi factori de risc studiaţi în dezvoltarea artrozei cu diferite localizări: genunchi, şold, mână, coloana vertebrală şi piciorul sunt: înaintarea în vârstă, sexul, rasa, predispoziţia genetică, obezitatea, traumatisme, tulburări de aliniament articular. Alţi factori de risc: densitatea osoasă, boli metabolice.

Vârsta este factorul corelat cel mai mult cu artroza. Dovada radiografică a artrozei este prezentă la majoritatea persoanelor peste 65 de ani. Sexul: femeile au o prevalenţă mai scăzută decât bărbaţii înainte de 50 de ani, dar după această vârstă există o creştere majoră a riscului de artroză la femei. Prevalenţa gonartrozei şi artrozei mâinii este mai mare la femei decât la bărbaţi, în timp ce coxartroza este mai frecventă la bărbaţi.

Incidenţa diferită după 50 de ani între sexe poate fi rezultatul deficienţei post-menopauză de estrogen. Studii recente au asociat terapia de substituţie cu estrogeni cu un risc mai scăzut de gonartroză şi coxartroză în perioada post-menopauză.

Predispoziţia genetică: Artroza cu implicarea boli periarticulare ale genunchiului multor articulaţii, inclusiv cu noduli Heberden şi localizarea la genunchi, este de două ori mai probabil să apară la rudele de gradul întâi.

Obezitatea este un factor de risc modificabil şi este asociat cu un risc ridicat pentru artroză mai ales la nivelul genunchiului. Creşterea forţelor mecanice asupra articulaţiilor care suportă greutatea reprezintă factorul principal ce conduce la degradarea şi deformarea articulaţiilor, scăderea ponderală ameliorează simptomatologia.

Obezitatea este recent descrisă ca factor de risc sistemic deoarece s-a demonstrat că ţesutul adipos are un rol central în activarea cascadei inflamatorii, astfel este explicat motivul pentru care obezitatea nu este asociată doar cu artroza de la nivelul articulaţiilor portante.

Tulburări de aliniament articular inegalitatea de membre boli periarticulare ale genunchiului, displazia de şold, tulburări de statică şi traumatismele osteoarticulare subluxaţii, luxaţii, fracturi, activităţi fizice excesive reprezintă cauze locale.

Simptome artroză Artroza afectează cel mai frecvent genunchii, şoldurile, coloana vertebrală, picioarele şi mâinile putând fi simptomatică sau doar cu expresie radiologică.

Notiuni practice de patologie a articulatiei genunchiului

În artroză pot să apară următoarele simptome şi semne clinice: Durerea este primul simptom şi cel predominant; pacienţii descriu durere ce apare în timpul activităţilor zilnice şi se ameliorează în repaus, având caracter boli periarticulare ale genunchiului şi fiind meteo-dependentă. În perioadele de acutizare pacienţii pot acuza şi durere nocturnă. Scăderea mobilităţii este legată de incongruenţa suprafeţelor articulare, reducerea spaţiului articular şi tardiv de apariţia atrofiilor musculare periarticulare, a instabilităţi şi blocajul mecanic ca urmare a formării osteofitelor.

În final apare impotenţa funcţională secundară anchilozelor în poziţii vicioase, pacienţii având probleme în desfăşurarea activităţilor zilnice.